Oricine poate deveni Lider Oriflame și poate obține multiple beneficii


Oriflame este una dintre companiile cu cei mai mulți lideri, iar succesul lor a demonstrat că nu există niciun obstacol pentru a-ți îndeplini cu adevărat visele!!!

Atata timp cat ai minim 18 ani, încat să poți încasa veniturile obținute, nimic nu-ți poate sta în cale. Poți reuși indiferent de varstă, categorie socială, și chiar indiferent de gen, fiind cam tot atația lideri bărbați, cat și femei.

Fie îți dorești să mergi gratuit în excursii cu programele motivaționale Oriflame, sau dorești un venit substanțial, aceste lucruri sunt posibile dacă îți stabilești un obiectiv și te ții de el. Singurul obstacol este de natură psihologică și anume gandirea negativă că nu vrei reuși.

Această afacere se clădește pas cu pas, iar primul pas este să recomanzi cațiva prieteni/prietene. Nu trebuie să pleci de la premisa că nu cunoști persoanele potrivite. Întai recomandă și apoi vedea rezultatele!
Ca să reușiți în această afacere nu plecați neapărat în căutare de lideri! Orice persoană care dorește cateva produse ocazional pentru consumul propriu, dar mai ales persoana care arată catalogul și altor persoane din jurul său și recomandă produsele pentru a obține o comandă mai mare, pentru care primește o reducere mai mare, poate fi partener în această afacere.

Mai jos este tabelul cu nivelurile de caștig pe care le puteți obține ca și lider Oriflame. Pe langă acest caștiguri mai sunt și bonusurile motivaționale pentru cei care îndeplinesc anumite condiții.

tabel-castig-oriflame

1 BP are o valoare aproximativa de 3,5 lei (valoare la preț de catalog), adică o comandă în valoare de 100 BP valoreaza aproximativ 350 lei.

În general comanda medie a unui reprezentant activ este de 200-300 lei, ceea ce rezultă că ai nevoie doar de cateva persoane serioase încat să beneficiezi de primul caștig.

Rulajele și nivelul de calificare se calculează pe fiecare campanie în parte, iar o campanie la Oriflame are o durată fixă de 21 zile.

Lider Oriflame – Caștiguri din rețea

Caștigul în bani este direct proporțional cu volumul de rulaj al rețelei și reprezintă principala sursă de caștig a unui lider Oriflame.